. Revista de Educaţie Fizică, Sport şi Ştiinte Conexe
RECUPERAREA POSTOPERATORIE A FORŢEI MUSCULARE PRIN TONIFIEREA MUSCULATURII ABDOMINALE ÎN DEFECTELE PARIETALE
24 octombrie 2015
Domeniu:
Gabriela Monica Moacă, Constantin Pehoiu

Rezumat
Scopul lucrării este de a elabora un program de recuperare postoperatorie a pacienţilor cu defecte parietale abdominale şi de a arăta implicaţiile benefice atât ale pregătirii preoperatorii cât şi ale măsurilor fizio-kinetoterapeutice postoperatorii. Programele de refacere funcţională postoperatorie au fost elaborate individualizat pentru cei 254 de pacienţi luaţi în studiu -139 aparţinând lotului A (operaţi în regim programat, după pregătire preoperatorie) şi 115 lotului B (operaţi în urgenţă), din Clinica de Chirurgie Generală III a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, în intervalul 1998-2009. Programul de recuperare postoperatorie a fost individualizat pentru fiecare pacient, în funcţie de patologia şi comorbidităţile fiecăruia, iar kinetoterapeutul a instruit şi urmărit ca pacienţii să execute exerciţii de reeducare respiratorie, mobilizări active ale membrelor coordonate cu respiraţia, exerciţii izometrice pentru tonifierea musculaturii membrelor superioare şi inferioare şi a musculaturii abdomenului. Exerciţiile de tonifiere musculară au început lent şi au crescut progresiv ca durată şi intensitate. Recuperarea a început cu exerciţii de tip izometric şi a continuat cu cele de tip izotonic. Deşi este vizată în principal musculatura abdominală, respectiv flexoare a trunchiului, programul de kinetoterapie va cuprinde tonifierea şi a celorlalte grupe musculare ale trunchiului. La bolnavii din lotul A, comparativ cu cei din lotul B, s-a constatat în mod evident o evoluţie postoperatorie net favorabilă, caracterizată prin: reducerea complicaţiilor respiratorii, cardiace şi tromboembolice, recuperare postoperatorie rapidă şi reintegrarea socială imediată. O privire de ansamblu a celor două loturi demonstrează importanţa pregătirii cardio-respiratorii şi locomotorii a pacienţilor cu defecte parietale abdominale voluminoase. Gesturile simple de reeducare respiratorie, de corecţie a  afecţiunilor preexistente, alături de exerciţiile minore de gimnastică respiratorie şi locomotorie reprezintă un ajutor pentru chirurgi în tratarea deficienţelor parietale abdominale ale pacienţilor.
MOACA.pdf
pdf