. Revista de Educaţie Fizică, Sport şi Ştiinte Conexe
MODALITĂŢI DE IMPLEMENTARE A TERAPIEI OCUPAŢIONALE PENTRU O PERSOANĂ PRIVATĂ DE LIBERTATE ÎN PERIOADA DE PROBAŢIUNE
16 february 2013
Domeniu:
Balint T., Buiciag C.

Rezumat
Probaţiunea este un complex de activităţi de evaluare, asistenţă, consiliere psihosocială şi supraveghere în comunitate a persoanei în conflict cu legea penală (învinuit, inculpat, condamnat) cu scopul de a o reintegra în societate şi de a proteja comunitatea de riscul recidivei. Terapia ocupaţională reprezintă veriga lipsă, din întreg procesul de reintegrare socială a persoanelor private de libertate.
Ipoteza cercetării porneşte de la presupunerea că prin conturarea mijloacelor clare de implementare a terapiei ocupaţionale în cele trei arii de bază (autoîngrijire, productivitate şi timp liber) putem contribui la reintegrarea în viaţa socială a individului.
În realizarea acestui studiu am selectat un subiect privat de libertate, din Penitenciarul Spital Târgu Ocna. Cercetarea s-a realizat pe perioada celor şase luni înainte de liberarea condiţionată cât şi după liberarea acesta fiind asistat prin intermediul Serviciului de Probaţiune Bacău, deoarece are domiciliul în judeţul Bacău.
Finalizarea intervenţiei de terapie ocupaţională asupra clientului nostru de studiu ne-a permis să afirmăm că s-au produs schimbări atât în performanţă cât şi în satisfacţie.
Balint T. full text.pdf
pdf